Lucrând pentru organizaţia a cărei sarcină este să promoveze dreptatea şi libertatea, să scoată la iveală abuzurile şi nedreptatea, adesea trebuie să subliniez problemele şi nu progresele.
Anul trecut numai 20 din 198 de ţări au efectuat executări – un număr scăzut cu mai mult de o treime pe parcursul ultimilor 10 ani. 90% din state-membre ONU au constituit o zonă liberă de pedeapsă cu moartea, 140 de ţări abolind pedeapsa capitală prin lege sau în mod practic.
Este important să ne oprim şi să ne gândim despre aceste cifre. Atunci când Amnesty International începuse campania globală împotriva pedepsei cu moartea cu 35 de ani în urmă – opunându-se acesteia totalmente, indiferent de crimă, infractor sau metoda executării – 16 ţări care au abolit pedeapsa capitală constituiau o minoritate. Azi polurile s-au schimbat şi acum acele state care rămân adepţii pedepsei cu moartea sunt o excepţie.
În anul 2011 zona liberă de executări includea toată Europa şi ţările din fosta Uniune Sovietică, în afară de Belarus; la fel – regiunea Americii de Nord şi de Sud, cu excepţia SUA. Regiunea Oceanului Pacific a fost liberă de pedeapsa cu moartea, cu excepţia a cinci condamnări noi în Papua Noua Guinee.
Această transformare radicală este un testament al promotorilor drepturilor omului care au curajul să confrunte represiunile politicienilor şi factorilor de decizie care au curajul să meargă împotriva doleanţelor politice populiste, juriştilor, jurnaliştilor şi savanţilor care au curajul să dezvăluie adevărul.
Ei au arătat nu doar că pedeapsa cu moartea este un lucru greşit – încălcarea dreptului la viaţă – dar însă şi faptul că atunci când este examinat detaliat, cazul în susţinerea omorului sancţionat de stat devine depăşit.
Oare pedeapsa capitală previne crimele violente? Nu există dovezi convingătoare pentru aceasta. Ţările care au abolit pedeapsa cu moartea adesea au rate de omor mai joase decât cele care menţin pedeapsa capitală. Omorul sancţionat de stat încurajează aplicarea forţei şi ar putea alimenta cicluri de violenţă şi răzbunare.
Cât despre susţinerea populară a executărilor: o asemenea susţinere de obicei are o lărgime de kilometru şi o profunzime de un centimetru. Atunci, când reacţiile grăbite sau dorinţa calculată a politicienilor sau comentatorilor de a fi „puternici” în lupta cu criminalitatea este înlocuită cu o discuţie bine gândită, atunci când alte opţiuni sunt propuse, susţinerea publicului pentru pedeapsa capitală scade.
Oare victimele crimelor nu merită dreptate şi satisfacţie? Da, cei care au suferit din cauza crimelor morbide merită să le fie făcută dreptate, însă aceasta nu poate avea rădăcini în răzbunarea propriu-zisă. Omorul este un lucru greşit, indiferent dacă este comis de o persoană sau de un stat.
Unii îşi găsesc satisfacţia când este aplicată pedeapsa cu moartea, fapt ce nu este evident în sine – uneori victimele se opun executării agresorilor lor. În SUA un imigrant din Bangladesh numit Rais Bhuiyan a militat fără succes pentru graţierea lui Mark Stroman, care îl împuşcase în timpul crimelor violente ca reacţie pentru atacurile din septembrie 2001. Rais a spus: „Credinţa mea mă învaţă că iertarea este mereu mai bună decât răzbunarea”.
Şi desigur nimeni nu poate ataca sentinţa aflându-se în mormânt. Statul american Illinois a abandonat pedeapsa capitală în 2011 drept urmare a unui număr de sentinţe greşite.
Astfel, nu este de mirare că unii spun că un test adevărat pentru susţinerea pedepsei cu moartea nu este dispunerea de a executa, ci dispunerea de a accepta posibilitatea omorârii nevinovaţilor.
Alţii justifică pedeapsa capitală, invocând argumente ce ţin de regiune, religie sau cultură. Dar majoritatea celor care au abolit pedeapsa cu moartea sunt statele din toate regiunile majore ale lumii, care au diferite religii şi culturi.
Cu toate acestea, puţine state insistă asupra aplicării pedepsei capitale, şi aici trebuie să ne referim la nişte ştiri proaste. Un mic grup de ţări au efectuat executări, anul trecut, la o rată alarmantă. Fie prin decapitare, spânzurare, injecţii fatale sau împuşcare, la nivel global: 676 de persoane au fost executate, iar cel puţin 18,750 se mai aflau sub sentinţa pedepsei cu moartea la finele anului trecut.
Aceste date exclud mii de executări ce ar putea avea loc în China, care este liderul execuţiilor în lume. Nu mai publicăm datele colectate din surse publice despre această ţară fiindcă acestea subestimează flagrant numărul adevărat al executărilor. Până în prezent China nu a acceptat solicitarea noastră de a publica cifrele reale pentru a-şi confirma vorbele despre faptul că ar exista o scădere semnificativă în aplicarea pedepsei cu moartea pe parcursul ultimilor patru ani.
Rapoartele noastre la fel nu includ datele credibile despre executările adiţionale în Iran, acestea fiind nerecunoscute oficial, deşi ar putea aproape dubla numărul oficial.
Obişnuinţei Chinei şi lui Iran să execute s-au alăturat Arabia Saudită, Irak şi – unicul stat din America şi grupul economiilor avansate G8 – SUA. Aceste ţări, ca şi Coreea de Nord, Somalia şi Yemen, în mod consecutiv sunt printre cei care execută cel mai mult din an în an.
Sub aspect regional, Orientul Mijlociu a înregistrat o creştere bruscă a numărului de executări, cu 50% mai mult decât în 2010. Irak, Iran, Arabia Saudită şi Yemen sunt responsabile pentru 99 la sută din aceste cazuri.
Trebuie de menţionat că în mai multe ţări în care oamenii au fost condamnaţi la moarte sau executaţi, procesele acestora s-au constatat a fi inechitabile. În Belarus, China, Iran, Irak, Coreea de Nord şi Arabia Saudită condamnarea la moarte uneori a fost pronunţată după ce persoanele „şi-au recunoscut vina” în rezultatul presiunilor şi chiar torturii. Ca în toată istoria, pedeapsa capitală a fost folosită de statele represive pentru a scăpa de oameni nedoriţi sau de cei care creează probleme.
Deci, nu există premize să fim mulţumiţi de noi înşine. Fiecare executare este ceva strigător la cer. Totuşi, anul 2011 a consolidat trendul general spre abolire şi este clar că această penalitate crudă, inumană şi degradantă, care ne face victime pe noi toţi, se mişcă inevitabil în manualele de istorie.
M3ta Subsol 
leave a comment