Încă nu este Paştele, dare deja se felicită cu „ouă roşii”

Departe de Paşti, dar după Sf: Valentin şi cu cîteva zile înainte de Dragobete, I. Dodon simte pe pielea lui ce înseamnă să sărbătoreşti pe stil arhi-nou.

foto hotnews.md

„Lumina” de David Parker

Unul dintre cele mai bune filme de scurt metraj pe care l-am văzut în ultimele zile. 

Light from Aldrich Torres on Vimeo.

Cum vă place asta? Povești din Coreea de Nord

Nu pot sa nu spun ca nu aș avea o oarecare atracție/curiozitate pentru Coreea de Nord. Departe de ideologia care stă/sau nu stă la baza regimului politic din Coreea de Nord – Juche.

Voi aduce exemplul unei singure poze, care poate fi vazută mai jos, a fost făcută înainte de moarte lui Kim Jong-il, și reprezintă aproape toată clasa conducătoare din Coreea de Nord, civili și militari. Alături de trei generații de kimi, unul mort, altul pe cale să moară și unul viu.

Și acești indivizi încearcă să obțină arma atomică, alături de așa state democratice ca Iran.

Lecție de democrație la Facultatea de Istorie

Lecţie de democraţie la Facultatea de Istorie
1 Decembrie 2011

Li se pot reproşa multe studenţilor care au ocupat amfiteatrul Pârvan al Facultǎţii de Istorie. Cǎ n-ar prea şti ce vor, cǎ nu ar avea un plan bine definit, cǎ ar fi (deja) dezbinaţi, cǎ mişcarea lor ar fi o copie, cǎ ar fi naivi (adicǎ nu cinici)… Eu zic cǎ pete gǎsindu‑se şi în Soare, e mai profitabil sǎ încercǎm sǎ vedem lucrurile bune.

Sistemul nostru politic se aflǎ într-o evidentǎ situaţie de impas, dupǎ ce s-a dovedit cǎ nu este capabil sǎ se reformeze din interior. Corupţia invadeazǎ partidele imediat ce ajung la putere, pǎtrunderea personajelor din „noua gardǎ” spre vârfuri e guvernatǎ de selecţia negativǎ sau frânatǎ prin metode eficiente, proiectele cu adevǎrat reformatoare sunt absente atât în zona Puterii, cât şi în cea a Opoziţiei. Sistemul politic pare sǎ fi reuşit sǎ anihileze toate mecanismele de control ale cetǎţeanului şi, ce e mai grav, acesta nu mai pare dispus sǎ lupte pentru a reintra în posesia statului.

Ei bine, principalul mesaj pe care-l transmit tinerii care ocupǎ astǎzi tot felul de locuri este cǎ nu mai sunt dispuşi sǎ se resemneze cu statutul de guvernat pasiv. Universitatea nu e doar un loc în care se produc specialişti, ci şi unul în care s-au nǎscut ideile şi acţiunile care au schimbat lumea, în 1848, în 1968 şi nu numai. Condiţia studentului a fost întotdeauna cea a unui cetǎţean angajat, tocmai pentru cǎ lui îi pasǎ de viitor mai mult decât de prezent. A înţeles asta Ceauşescu în decembrie 1989, când, dupǎ ce în plopii din Regie apǎruserǎ nişte pere, trimitea studenţii în vacanţǎ cu o sǎptǎmânǎ mai devreme decât de obicei; sper sǎ fi înţeles ceva şi actualul rector, dupǎ ce a încercat joia trecutǎ sǎ împiedice manifestarea fǎcând apel la bodyguarzi.

Dacǎ ne gândim cǎ s-a pornit de la o conferinţǎ privind rolul studentului în societate, iar dupǎ cele 100 de ore de dezbateri s-a ajuns la un manifest în treisprezece puncte, conţinând revendicǎri (fiecare dintre ele, în sine pertinentǎ) referitoare mai degrabǎ la relaţia dintre student şi universitate, am avea motive de dezamǎgire. Substanţa demersului din amfiteatrul Pârvan se gǎseşte nu atât în CE, ci în CUM. Cei de acolo au înţeles mersul corect al democraţiei. Iniţiativele pornite „la firul ierbii”, rezultat al solidaritǎţii, participǎrii şi identificǎrii de soluţii, sunt cele care pot schimba societatea, nu cele impuse de cǎtre guvernanţi.

Spre exemplificare, un demers autentic democratic al reformei învǎţǎmântului ar fi presupus dezbaterea textului legii de cǎtre ministrul de resort, împreunǎ cu cei direct interesaţi, eventual timp de 100 de ore, eventual în amfiteatrul de la etajul trei al Facultǎţii de Istorie. În speţǎ, domnul Funeriu nu a avut nici o reacţie legatǎ de evenimentele de la sfârşitul sǎptǎmânii şi nici faţǎ de cele care au urmat, în Bucureşti şi alte centre universitare, ca şi cum discuţia ar fi fost despre importurile de tomate. Atitudinea domniei sale pare inspiratǎ din înţelepciunea lui Ion Iliescu, care recomanda în 1990 lǎsarea manifestanţilor din Piaţa Universitǎţii „sǎ fiarbǎ în suc propriu”. Din pǎcate, presa pare cǎ s-a „adǎpat”, în bunǎ parte, din acelaşi izvor ideatic, cǎci s-a rezumat, când a fǎcut-o, la relatǎri seci ale întâmplǎrilor. Studenţii n-au fost invitaţi la talk-show-uri, revendicǎrile lor nu pot fi citite decât pe paginile reţelelor de socializare.

În Argumentul manifestului lor, studenţii spun: „Revendicǎm Universitatea pentru cǎ vrem să-i redăm vocaţia iniţială de spaţiu dinamic al efervescenţei ideilor, capabil sǎ analizeze critic prezentul în cǎutarea unor soluţii mai bune pentru viitor”. Ei promit cǎ dupǎ „Istoria se ocupǎ şi se dezbate” urmeazǎ „Universitatea se ocupǎ şi se dezbate”. Aşteptǎm ocuparea şi dezbaterea societǎţii de cǎtre cetǎţeni. Mai aşteptǎm?

Mircea Kivu este sociolog
Bucuresti
http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/lectie-de-democratie-la-facultatea-de-istorie-246517.html

#occupyUSB #occupyBucharest #ocuisto

100 HOURS OF SIT-IN AT THE UNIVERSITY OF BUCHAREST
Started on the 24th November, 6 pm.

On the 24^th of November at the University of Bucharest, a public debate over the current state of affairs of education has been organized. To stop the students and others to peacefully debate and protest, the University authorities have sent plenty of private security agents to try to stop the event.

The people present there have refused to leave, stop the debate or comply to the demands of the Rector. Since then, others have joined and for 100 hours the Vasile Parvan hall at the University of Bucharest, has been the privileged space of debate over the current state of education and knowledge management in the Romanian society. Around 500 persons, students, professors and members of the civil society have proved that non-action, passivity and the logic of immediate profit can be overcome.

The issue raised here has not been around what could we obtain if we act, but what happens if we do not. Non-action is in itself a message: it makes legitimate the abusive, inefficient and non-ethical practices at work in society.

Solidarity, participation and identifying solutions have been the basic principles of the debate held here.

100 hours of „HISTORY IS BEING OCCUPIED AND DEBATED” ends tonight.

It continues through „THE UNIVERSITY IS BEING OCCUPIED AND DEBATED” and other protests spread around the country.

In solidarity with the Global Month of Action, we call for support and dissemination of our protest.

POSITION

The University should be a fundamental place of debate.

A space of critical thinking over the concepts, objectives and methods of the present.

The decision-makers are presently suffocating its discourse and practices, subordinating it in spite of the official discourse in support of university autonomy. 

The University has become a sterile space, lacking ideas, beliefs and ideals. The only purpose of it today is to produce individuals with diplomas.

Knowledge and free access to education are inalienable rights of everybody. Any form of monopole over these is unacceptable, as any form of commodification of education.

We denounce the culture of obedience promoted in the local educational system!

We reclaim the autonomy of knowledge! Personal development, intellectual formation, research and the development of critical thinking are common goods that cannot be taken over by private interests.

We reclaim the University! We want the role of the University to be one of reflection over society as a whole, and not just to answer the requests of the market. We need an open space of dialogue and social cohesion.

We claim the University because we want to restore its original vocation of a dynamic space of a multitude of ideas, capable to critically analyse the present in search for a better future.

PROBLEMS AND DEMAND

Education should represent the first priority of the state. We demand the implementation of the National Pact for education, which specifies according 6% for education and a minimum of 1% for research of the GDP.

We ask for a reform of the university programs (50% of the canonical core should be decided by the senate, and 50% should be chosen by the students from either theoretical courses or courses with practical applicability).

We demand that students be able to participate freely in the meetings of the Faculty Council and of the University Senate, as well as have access to the agenda of topics that are to be debated and to the meeting notes.

The university belongs to all. Everyone must be able to participate in the events and courses of the university, not just students.

We wish that the University does not represent a space of discrimination, oppression, humiliation. We must be able to raise, discuss and discourage these attitudes. We want access to a real process of solving these problems, which offers dignity and protection to those involved.

We demand the introduction of an exam-based admission (with a project, practical test, etc.) for all three education levels (day courses, reduced frequency, long-distance learning).

Students and teachers are equal partners in the educational process.

We ask for the compulsory evaluation of professors by students. The results must be public and taken into consideration.

We demand that students representatives be elected for a period of 1 year and 6 months, with 2 weeks of campaigning, and that voting be held for a week for the entire daily program of courses.

We ask that students have access to the University at night based on a student ID or card.

We ask that the Central University Library be open to everybody and also by night.

We demand that the relevant authorities research abusive measures taken against those people who wished to take part in the public debate „University and its civil role” on November 24 2011.

THE SOCIAL CONDITION OF THE STUDENT

We demand that the state increase its subventions for scholarships. The current sum allocated to each person is not sufficient for a decent living. We consider unacceptable this systematical humiliation applied to students.

THE SOCIAL CONDITION OF THE PROFESSOR

The current status of professors is below the acceptable level of human dignity. Moreover, the remuneration is unacceptable, contributing to a drastic decrease in the quality of education

Follow us on fb group: ISTORIA SE OCUPA & SE DEZBATE, and twitter  #ocuisto,  #istorie. (mainly in Romanian)

call for solidarity with Belarussian antinuclear movement

A call for solidarity actions with Belarusian antinuclear movement on February 19-21 2010

At the end of 2008 the government of the Republic of Belarus made a decision to build its own nuclear station. In consideration of the political regime of the country characterized by a 15-year rule of one and the same person, it’s not surprising that the public opinion on this issue had not been taken into account. The construction is to be undertaken by a Russian corporation “Atomstroyexport”. It is to be held in a seismically active zone, in a dozen kilometers away from Lake Naroch, the largest lake in Belarus. The cost of the project is estimated at $9 billion, but some scientists claim the total cost may increase.

Such a decision is extremely important for every Belarusian citizen. After the plans of the government became known, part of the citizens chose to resist the realization of the project. Numerous actions and awareness-raising campaigns were held, such as the annual “Charnobylski Shliah”, illegal actions at the place of the prospective construction, info-tour through Belarusian cities, brochures and leaflets distribution aiming at informing the population about the danger of nuclear power.

The reaction of the authorities followed without delay: detentions of the activists, printed matters confiscations, obstacles to public film representations and other events, falsification of the public hearings, prohibition and disregard of the critisism of the environmental impact assessment, presented by environmentalists and scientists. Neighboring countries and foreign environmental organizations directed their censorious remarks to the station construction directorate and made their solidarity actions with Belarusian activists. Despite public protests, international criticism, the threat for Belarus to be excluded from Aarhus Convention and Espoo Convention as well as financial problems, the government never changed its decision.

Nuclear power engineering will not save humanity: it is fatally dangerous, expensive, connected with proliferation of nuclear weapons and hardly helps to avert climate changes. Moreover, the following facts are indicative of the inexpediency of the nuclear power plant construction (NPP) in Belarus:

– The place of the prospective construction is not only an environmentally pristine zone but one of the most favorable places for wind farms construction.

– A temporary nuclear waste repository is to be located on the nuclear power plant territory

– Belarus lacks finance for NPP construction and fuel for it. If the NPP is built on credit, taking into account the current external debt, not one generation will have to pay out the credit.

– Financing, construction and fuel delivery will be undertaken by a Russian party. Thus Russian gas dependency will be complemented by Russian nuclear fuel dependency, which contradicts Belarusian nuclear lobby statements.

We, “Antinuclear resistance”, an anarchist group, come out against nuclear energetic s in general and against NPP construction on the territory of Belarus in particular. Considering independent scientists and ecologists’ recommendations, we come out for renewable energy resources use, overall increase in energy efficiency of production and energy conservation.

On January 22nd, 2010 deputy minister of energy of Belarus announced that the agreement between Belarus and Russia concerning NPP construction can be signed in February. That’s why we call upon all concerned people to make solidarity actions with Belarusian antinuclear resistance on 19-21 February 2010. Decentralized actions of any form will help people to get to know about our problem and stop impudent authorities.

Nuclear power is a deadlock! Together we will be able to stop NPP construction in Belarus and stand for our right to wholesome future for humans and nature!

If you have any intention to make solidarity actions with the Belarussian antinuclear movement or join actions in Belarus, please contact us:
antiatombel(A)riseup.net
http://belarusantiatom.info/
https://belarus.indymedia.org/19448
Spread out this call through any accessible for you information channels.

(russian version) https://belarus.indymedia.org/19445

„De ce codul nu trebuie sa aiba proprietari”/”Why Software Should Not Have Owners” de Richard Stallman

De ce codul nu trebuie sa aibă proprietari*

Tehnologiile digitale ajută omenirea permiţînd ca informţia să fie copiată şi modificată mai uşor. Calculatoarele promit sa facă aceasta şi mai uşor pentru noi toţi.

Nu toţi insa doresc ca aceasta sa fie aşa de simplu. Sistemul drepturilor de autor le dă programelor nişte „proprietari”, majoritatea carora doresc sa fereasca restul oamenilor de potentialele beneficii din folosirea programelor. Ei ar dori sa fie singurii care pot copia şi modifica programele pe care noi le folosim.

Conceptul dreptului de autor a evoluat odată cu tiparul – o tehnologie pentru producerea in masă a copiilor. Dreptul de autor se potriveste cu aceasta tehnologie, deoarece ea a oprit producerea in masa a copiilor. Dar ea nu a furat si libertatea de la cititori. Un simplu cititor care nu are o copie tiparita, poate sa-si conspecteze cartea si foarte putini au fost daţi în judecată pentru aceasta.

Tehnologiile digitale sunt mai flexibile decit copiile tipărite: informaţia avînd o formă digitală uşor de copiat şi de împărţit cu altii. Această flexibilitate uimitoare nu se potriveşte însa cu asa concepte ca dreptul de autor. Acesta este şi motivul pentru folosirea unor masuri exagerate si draconice menite să aplice dreptul de autor asupra programelor. Ne referim la asemenea practici folosite de Software Publishers Association (SPA):

1. propaganda masivă care afirma ca este greşit să nu respecţi proprietarii de programe, incercind sa-ţi ajuţi aproapele tau.

2. apelarea la turnători pentru a spiona colegii si prietenii.

3. raiduri (nu fără ajutorul poliţiei) în şcoli şi oficii, în care oamenii sunt obligaţi să dovedească că nu sunt vinovaţi de „piraterie”.

4. urmărirea judiciară (de către guvernul SUA, la cererea SPA) a unor persoane ca David LaMacchia de la MIT, de exemplu, care nu este acuzat de piraterie (el nu este acuzat că a copiat ceva), ci de faptul că a lăsat fără urmărire facilitaţile de copiere şi că a eşuat să controleze folosirea lor.

Toate aceste patru practici amintesc de cele din Uniunea Sovietică, unde orice maşină de copiat era păzita pentru a preveni copierea ilegală şi unde oamenii erau obligaţi să copie informaţia în secret şi să o distribuie din mâna in mâna ca „samizdat”. Desigur că între cele două ţări există o diferenţă: dacă motivul pentru controlul informaţiei în URSS era politic; atunci în SUA el este unul economic, şi anume profitul. Totuşi acţiunile sunt acelea care ne afectează nu motivatai: orice incercare de a opri distribuţia informaţiei, indiferent de motivaţie, ne conduc la aceleaşi metode si la aceeaşi duritate.

Proprietarii aduc cîteva tipuri de argumente care să-i imputernicească să ne urmărească cum folosim noi informaţia:

Terminologie

Proprietarii folosesc cuvintele, ca „piraterie” si „hotie”,dar si de terminologia specializata ca „proprietate intelectuala” si „daune”, care vin sa sugereze publicului un anumit mod de gindire – care nu este nimic altceva decit o analogie simplistica intre programe si obiecte fizice.

Insa ideile noastre si bunul simt ne spune ca propietatea asupra obiectelor fizice se aplica atunci cind este riscul ca ele sa fie luate de proprietarul de drept. El insa nu are nici o legatura directa cu faptul de a copia ceva. Dar proprietarii ne roaga sa-l aplicam oricum.

Exagerari

Proprietarii afirma ca ei sufera „pagube” si „pierderi economice” cind utilizatorii isi copei singuri programele. Dar copiatul nu are nici un efect direct asupra proprietarului si nu dauneaza nimanui. Proprietarul poate pierde numai in cazul cind persoana care a facut copia pus in aceeasi situatie ar fi platit pentru o copie proprietarului.

Un mic exercitiu de meditatie insa ne arata ca utilizatorii, in marea lor majoritate, pusi in ceasta situatie nu ar fi achizitionat copii ale programelor. Necatind la aceasta proprietarii isi calculeaza „pierderile” de parca toti si fiecare ar fi cumparat o copie. E o exagerare – ca sa nu o numim altfel.

Legea

Proprietarii adesea amintesc de legi si pedepsele cu care ei ne pot ameninta. Implicit in aceasta abordare a legii si pedepsei se ascund ideea ca legea reflecta principii morale care nu nasc indoieli – dar in aceeasi ordine de idei, suntem indemnati sa privim aceste pedepse ca niste fapte naturale care nu pot fi incriminate nimanui.

Aceasta argumentatie nu face fata nici unei critici; mai mult chiar decit atit, ea este menita sa promoveze niste stereotipuri.

Este de la sine inteles ca lagile nu hotarasc ce este Bine sau Rau. Fiecare om trebuie sa cunoasca ca, 40 de ani in urma, in numeroase era ilegal ca o persoana de culoare neagra sa se aseze pe scaunele din fata in autobus; dar numai rasistii ar fi spus ca aceasta era rau (gresit).

Drepturi naturale

Autorii deseori reclama o legatura mai speciala cu programele scrise de ei, si continuind afirma, ca resultat, ca dorintele si interesele lor, care se refera la programa, cintaresc mai greu decit al altora – sau chiar mai mult decit a intregii lumi. (In mod normal companiile, nu autorii, detin drepturile de autor, dar de la noi se asteapta sa nu observam aceasta nepotrivire.)

Celora care propun aceasta ca norma etica – autorul este mai important decit tine – nu pot sa spun decit ca eu, un cunoscut autor de programe, o numesc absurditate.

Oamenii numai aparent sunt de acord cu idea de drepturi naturale din pricina a doua motive.

Primul motiv este analogia exagerata cu obiectele fizice. Cind prepar spaghetti, de exemplu, nu sunt de acord dac aaltcineva le maninca, deoarece nu le mai pot minca eu. Actiunea lui imi dauneaza mie direct proportional cu beneficiul lui; numai unul din noi poate minca spaghettele , intrebarea est ecine? Cea mai mica deosebire dintre noi este sufucienta sa inclina balant aetica.

Dar daca tu folosesti sau modifici programa scrisa de mine, atunci aceasta te afecteaza direct pe tine si numai indirect pe mine. Daca tu dai o copie prietenului tau, aceasta te afecteaza mai mult pe tine si prietenul tau de cit pe mine. Si eu nu trebuie sa am autoritatea sa-ti spun sa nu faci aceste lucruri. Nimeni nu trebuie s-o faca.

Al doilea motiv se rezuma la faptul ca oamenii au fost invatati ca drepturile naturale ale autorului reprezinta o traditie neindoielnic acceptata a societatii noastre.

Din puncy de vedere istoric, adevarul este opusul. Idea de drepturi naturale ale autorilor a fost propusa si categoric respinsa cind Constitutia SUA a fost scrisa. De aceea Constitutia numai permite un sistemul drepturilor de autor dar nu cere unul, afirmind ca drepturile de autor trebuie sa fie ceva temporar. Deasemenea mai afirma ca scopul dreptului de autor este de a promova progresul – si nu de a recompensa autorii. Dreptul de autor ii rasplateste cumva pe autori si mai mult pe producatori, dar aceasta este menita ca un mijloc de modificare a comportamentului.

Adevarata traditie a societatii noastre este aceea ca dreptul de autor se intersecteaza cu dreptul natural public – si justificare isi gaseste numai interesul public.

Economia banilor

Argumentul final in sustinerea proprietarilor de programe este acela ca asta conduce catre productia a si mai multe programe.

Spre deosebire de alte argumente, acesta din urma are o abordare mai apropiata de subiect. Se bazeaza pe un obiectiv cit de cit valabil – satisfacerea oamenilor cu programe. Si experienta ne arata ca oamenii vor produce ceva mai mult daca sunt bine platiti pentru asta.

Acest argument are o lacuna:el se bazeaza pe presupunerea ca diferenta este facuta de suma banilor pe care trebuie sa o platim. Se presupune ca „productia de programe” este ceea ce dorim, chiar daca programele au sau nu au proprietari.

Oamenii accepta cu supusenie aceasta presupunere deoarece ea se coordoneaza la experienta noastra cu lucrurile materiale. Luati de exemplu un sandwich: veti putea sa obtineti un sandwich fie pe degeaba fie platind un pret. In acest caz, suma platii dvs. face singura diferenta. Fie ca-l cumparati sau nu, el are acelasi gust, aceeasi valoare nutritiva, si-l puteti minca numai o singura data. Fie ca-l procurati sau nu de la proprietar nu va afecteaza nimic altceva decit suma de bani cu care ramaneti. Toate acestea sunt valabile pentru orice obiect fizic – fie ca are sau nu proprietar aceasta nu afecteaza direct esenta lui, sau ce puteti face cu el dupa ce l-ati procurat.

Dar daca un program are un proprietar, aceasta afecteaza enorm ce esenta sa si ce puteti face cu copia sa daca procurati una. Diferenta nu constituita numai din banii pe care i-ati platit: sistemul proprietarilor de programe ii incurajeaza pe acesti proprietari sa produca ceva – dar nu de ce are societatea adevarata nevoie. Si din aceasta rezulta o poluare etica care ne afecteaza pe noi toti.

De ce are societatea nevoie? Are nevoie de informatie care este total disponibila cetatenilor ei – de exemplu: programe care noi putem sa le citim, adapta si imbunatati, nu numai sa le folosim. Dar de obicei primim o „cutie neagra” pe care nu putem sa o studiem sau sa o modifica.

Societatea are nevoie si de libertate. Cind programul are proprietari, utilizatorii pierd libertatea de a isi controla o parte din vietile lor.

Si mai presus de toate societatea are nevoie a incuraja spiritul cooperarii benevole inter cetatenii sai. Atunci cind proprietarii de programe ne spun ajutind aproapele tau suntem „pirati” ei. de fapt, polueaza spiritul nostru civic.

De aceasta noi spunem ca Free Software se caracterizeza de libertate, nu pret.

Argumentul economic dupa cum se vede este viciat, dar problema economica ramane. Cineva scrie programe din placerea de a scrie sau pentru admiratie si recunoastere; dar daca am dori mai multe programe avem nevoie de fonduri financiare.

Sunt deja mai mult de zece ani, ani in care programatorii Free Software au incercat diverse modalitati, cu succes diferit, de a gasi fonduri. Nu este nevoie ca fiecare sa devina bogat; venitul mediu a unei familii americane in jur de $35 mii, se dovedeste destul de atragator pentru numeroase servicii mai putin atragatoare decit programarea.

Pe parcursul a mai multor ani, pina cind un pemiu mi-a usurat aceasta, cistigam bani din imbunatatirile programelor freesoftware pe care le scrisesem. Fiecare imbunatatire era adaugata la editia standart si astfel devenind disponibila intregului public. Clientii ma plateau ca eu sa lucrez asupra imbunatatirilor pe care ei le doreau decit daca as fi ales singur prioritatile.

Free Sofware Foundation (FSF), fundatie scutita de impozite, care activeaza in domeniul dezvoltarii freesoftware, acumuleaza fonduri vinzind discuri GNU, maiouri, manuale si editii de lux (pe care utilizatorii sunt liberi sa le copie si modifice), cit si din donatii. Ea are acuma o echipa formata din cinci programatori plus inca trei angajati care au grija de corespondenta.

Alti dezvoltatori freesoftware obtin bani din vinzarea serviciilor de suport. Cygnus Support cu aproape 5o de angajati (la data cin a fost scris articolul) isi estima in jur de 15% din angajati se ocupa de dezvoltarea freesoftware – un procentaj binevenit pentru o companie de programe.

Firme ca Intel Motorola, Texas Instruments si Analog Devices si-au unit fortele pentru a finanta dezvoltarea continua a compilatorului liber GNU pentru limbajul C. In acelasi timp compilatorul GNU pentru limbajul Ada este finantat de US Air Force, care considera acest pas drept cel mai economic mod de a obtine un compilator de inalta calitate. (Finantarea Air Force a incetat de ceva timp, compilatorul GNU pentru Ada este dej agat si intretinerea sa este obtinuta din surse comerciale).

Toate aceste exemple sunt mici, miscarea freesoftware este inca mica si tinara. Dar exemplul unui post de radio care este sprijinit de ascultatori arata ca (in SUA) este posibil sa sustii o activitate de anvergura fara ca sa impui pe cineva sa plateasca.

In calitatea ta de utilizator de calculator, acum poti sa-ti dai seama ca folosesti un program proprietar. Daca un prieten te roaga sa-i faci o copie ar fi incorect sa-l refuzi. Cooperarea este mai importanta decit dreptul de autor. Dar o cooperare inchisa si ilegala nu aduce nimic bun societatii. O persoana trebuie sa tinda sa-si traiasca cinstit viata, dechis si cu mindrie; si aceasta inseamn sa zici „Nu” programului proprietar.

Meritati sa fiti in stare sa cooperati liberi si deschisi cu alti care folosesc programe. Meritati sa fiti in stare sa invatati cum lucreaza programul si sa-i invatati pe elevii dvs. Meritati sa fiti instare sa angajati programatorul dvs. preferat ca sa-l repare cind este stricat.

Meritati Free Software!

==========================================================================================

*E ste prima traducerea în limba română a eseului scris de Richard Stallman, un guru în materie de FreeSoftware şi iniţiatorul mişcării GNU. Originalul eseului poate fi găsit aici şi sper ca în curînd să apară şi traducerea română pe pagina gnu.org. Aceasta încă nu este varianta finală a traducerii, este v. 0.5, traducerea va fi corectată pe parcurs, urmînd a fi eliminate eventualele greşeli de exprimare şi sens.

GMAIL not BETA

Google anunţă că de pe data de 7 iulie 2009 GMAIL, unul din cel mai popular serviciu de poşta nu mai este BETA. Aceasta are loc după cinci ani de testare, care este de fept o perioadă lungă pentru testarea BETA a unui produs. Odată cu serviciul de poştă din starea de testare au ieşit şi restul produselor Google Apps.

Pentru cei care însă vor să-şi păstreze statul de BETA, Google a pornit un mecanism special care permite reîntoarcerea la BETA.

Serile Poetice Cartier cu Aureliu Busuioc

Editura CARTIER prezintă

Serile poetice
de la Librăria din Centru,

cu participarea excepţională a lui
Aureliu Busuioc şi a invitaţilor săi:
Arcadie Suceveanu, Andrei Ţurcanu,
Adrian Ciubotaru, Liliana Armaşu
si Aurelia Borzin.

Moderator: Emilian Galaicu-Păun,
poet, redactor-şef la editura Cartier

Joi, 25 iunie, ora 18:00 la Librăria din Centru
bd. Ştefan cel Mare, nr. 126

#iranelection cyberwar guide for beginners

preluat de pe http://reinikainen.co.uk/2009/06/iranelection-cyberwar-guide-for-beginners/

The purpose of this guide is to help you participate constructively in the Iranian election protests through twitter.

1. Do NOT publicise proxy IP’s over twitter, and especially not using the #iranelection hashtag.  Security forces are monitoring this hashtag, and the moment they identify a proxy IP they will block it in Iran.  If you are creating new proxies for the Iranian bloggers, DM them to @stopAhmadi or @iran09 and they will distributed them discretely to bloggers in Iran.
2. Hashtags, the only two legitimate hashtags being used by bloggers in Iran are #iranelection and #gr88, other hashtag ideas run the risk of diluting the conversation.
3. Keep you bull$hit filter up!  Security forces are now setting up twitter accounts to spread disinformation by posing as Iranian protesters.  Please don’t retweet impetuosly, try to confirm information with reliable sources before retweeting.  The legitimate sources are not hard to find and follow.
4. Help cover the bloggers: change your twitter settings so that your location is TEHRAN and your time zone is GMT +3.30.  Security forces are hunting for bloggers using location and timezone searches.  If we all become ‘Iranians’ it becomes much harder to find them.
5. Don’t blow their cover! If you discover a genuine source, please don’t publicise their name or location on a website.  These bloggers are in REAL danger. Spread the word discretely through your own networks but don’t signpost them to the security forces. People are dying there, for real, please keep that in mind.
6. Denial of Service attacks. If you don’t know what you are doing, stay out of this game. Only target those sites the legitimate Iranian bloggers are designating.  Be aware that these attacks can have detrimental effects to the network the protesters are relying on.  Keep monitoring their traffic to note when you should turn the taps on or off.
7. Do spread the (legitimate) word, it works!  When the bloggers asked for twitter maintenance to be postponed using the #nomaintenance tag, it had the desired effect. As long as we spread good information, provide moral support to the protesters, and take our lead from the legitimate bloggers, we can make a constructive contribution.

Please remember that this is about the future of the Iranian people, while it  might be exciting to get caught up in the flow of participating in a new meme, do not lose sight of what this is really about.