M3ta Subsol

„De ce codul nu trebuie sa aiba proprietari”/”Why Software Should Not Have Owners” de Richard Stallman

Posted in cultura, freesoftware, linux, traduceri by gheorghe on 11/07/2009

De ce codul nu trebuie sa aibă proprietari*

Tehnologiile digitale ajută omenirea permiţînd ca informţia să fie copiată şi modificată mai uşor. Calculatoarele promit sa facă aceasta şi mai uşor pentru noi toţi.

Nu toţi insa doresc ca aceasta sa fie aşa de simplu. Sistemul drepturilor de autor le dă programelor nişte „proprietari”, majoritatea carora doresc sa fereasca restul oamenilor de potentialele beneficii din folosirea programelor. Ei ar dori sa fie singurii care pot copia şi modifica programele pe care noi le folosim.

Conceptul dreptului de autor a evoluat odată cu tiparul – o tehnologie pentru producerea in masă a copiilor. Dreptul de autor se potriveste cu aceasta tehnologie, deoarece ea a oprit producerea in masa a copiilor. Dar ea nu a furat si libertatea de la cititori. Un simplu cititor care nu are o copie tiparita, poate sa-si conspecteze cartea si foarte putini au fost daţi în judecată pentru aceasta.

Tehnologiile digitale sunt mai flexibile decit copiile tipărite: informaţia avînd o formă digitală uşor de copiat şi de împărţit cu altii. Această flexibilitate uimitoare nu se potriveşte însa cu asa concepte ca dreptul de autor. Acesta este şi motivul pentru folosirea unor masuri exagerate si draconice menite să aplice dreptul de autor asupra programelor. Ne referim la asemenea practici folosite de Software Publishers Association (SPA):

1. propaganda masivă care afirma ca este greşit să nu respecţi proprietarii de programe, incercind sa-ţi ajuţi aproapele tau.

2. apelarea la turnători pentru a spiona colegii si prietenii.

3. raiduri (nu fără ajutorul poliţiei) în şcoli şi oficii, în care oamenii sunt obligaţi să dovedească că nu sunt vinovaţi de „piraterie”.

4. urmărirea judiciară (de către guvernul SUA, la cererea SPA) a unor persoane ca David LaMacchia de la MIT, de exemplu, care nu este acuzat de piraterie (el nu este acuzat că a copiat ceva), ci de faptul că a lăsat fără urmărire facilitaţile de copiere şi că a eşuat să controleze folosirea lor.

Toate aceste patru practici amintesc de cele din Uniunea Sovietică, unde orice maşină de copiat era păzita pentru a preveni copierea ilegală şi unde oamenii erau obligaţi să copie informaţia în secret şi să o distribuie din mâna in mâna ca „samizdat”. Desigur că între cele două ţări există o diferenţă: dacă motivul pentru controlul informaţiei în URSS era politic; atunci în SUA el este unul economic, şi anume profitul. Totuşi acţiunile sunt acelea care ne afectează nu motivatai: orice incercare de a opri distribuţia informaţiei, indiferent de motivaţie, ne conduc la aceleaşi metode si la aceeaşi duritate.

Proprietarii aduc cîteva tipuri de argumente care să-i imputernicească să ne urmărească cum folosim noi informaţia:

Terminologie

Proprietarii folosesc cuvintele, ca „piraterie” si „hotie”,dar si de terminologia specializata ca „proprietate intelectuala” si „daune”, care vin sa sugereze publicului un anumit mod de gindire – care nu este nimic altceva decit o analogie simplistica intre programe si obiecte fizice.

Insa ideile noastre si bunul simt ne spune ca propietatea asupra obiectelor fizice se aplica atunci cind este riscul ca ele sa fie luate de proprietarul de drept. El insa nu are nici o legatura directa cu faptul de a copia ceva. Dar proprietarii ne roaga sa-l aplicam oricum.

Exagerari

Proprietarii afirma ca ei sufera „pagube” si „pierderi economice” cind utilizatorii isi copei singuri programele. Dar copiatul nu are nici un efect direct asupra proprietarului si nu dauneaza nimanui. Proprietarul poate pierde numai in cazul cind persoana care a facut copia pus in aceeasi situatie ar fi platit pentru o copie proprietarului.

Un mic exercitiu de meditatie insa ne arata ca utilizatorii, in marea lor majoritate, pusi in ceasta situatie nu ar fi achizitionat copii ale programelor. Necatind la aceasta proprietarii isi calculeaza „pierderile” de parca toti si fiecare ar fi cumparat o copie. E o exagerare – ca sa nu o numim altfel.

Legea

Proprietarii adesea amintesc de legi si pedepsele cu care ei ne pot ameninta. Implicit in aceasta abordare a legii si pedepsei se ascund ideea ca legea reflecta principii morale care nu nasc indoieli – dar in aceeasi ordine de idei, suntem indemnati sa privim aceste pedepse ca niste fapte naturale care nu pot fi incriminate nimanui.

Aceasta argumentatie nu face fata nici unei critici; mai mult chiar decit atit, ea este menita sa promoveze niste stereotipuri.

Este de la sine inteles ca lagile nu hotarasc ce este Bine sau Rau. Fiecare om trebuie sa cunoasca ca, 40 de ani in urma, in numeroase era ilegal ca o persoana de culoare neagra sa se aseze pe scaunele din fata in autobus; dar numai rasistii ar fi spus ca aceasta era rau (gresit).

Drepturi naturale

Autorii deseori reclama o legatura mai speciala cu programele scrise de ei, si continuind afirma, ca resultat, ca dorintele si interesele lor, care se refera la programa, cintaresc mai greu decit al altora – sau chiar mai mult decit a intregii lumi. (In mod normal companiile, nu autorii, detin drepturile de autor, dar de la noi se asteapta sa nu observam aceasta nepotrivire.)

Celora care propun aceasta ca norma etica – autorul este mai important decit tine – nu pot sa spun decit ca eu, un cunoscut autor de programe, o numesc absurditate.

Oamenii numai aparent sunt de acord cu idea de drepturi naturale din pricina a doua motive.

Primul motiv este analogia exagerata cu obiectele fizice. Cind prepar spaghetti, de exemplu, nu sunt de acord dac aaltcineva le maninca, deoarece nu le mai pot minca eu. Actiunea lui imi dauneaza mie direct proportional cu beneficiul lui; numai unul din noi poate minca spaghettele , intrebarea est ecine? Cea mai mica deosebire dintre noi este sufucienta sa inclina balant aetica.

Dar daca tu folosesti sau modifici programa scrisa de mine, atunci aceasta te afecteaza direct pe tine si numai indirect pe mine. Daca tu dai o copie prietenului tau, aceasta te afecteaza mai mult pe tine si prietenul tau de cit pe mine. Si eu nu trebuie sa am autoritatea sa-ti spun sa nu faci aceste lucruri. Nimeni nu trebuie s-o faca.

Al doilea motiv se rezuma la faptul ca oamenii au fost invatati ca drepturile naturale ale autorului reprezinta o traditie neindoielnic acceptata a societatii noastre.

Din puncy de vedere istoric, adevarul este opusul. Idea de drepturi naturale ale autorilor a fost propusa si categoric respinsa cind Constitutia SUA a fost scrisa. De aceea Constitutia numai permite un sistemul drepturilor de autor dar nu cere unul, afirmind ca drepturile de autor trebuie sa fie ceva temporar. Deasemenea mai afirma ca scopul dreptului de autor este de a promova progresul – si nu de a recompensa autorii. Dreptul de autor ii rasplateste cumva pe autori si mai mult pe producatori, dar aceasta este menita ca un mijloc de modificare a comportamentului.

Adevarata traditie a societatii noastre este aceea ca dreptul de autor se intersecteaza cu dreptul natural public – si justificare isi gaseste numai interesul public.

Economia banilor

Argumentul final in sustinerea proprietarilor de programe este acela ca asta conduce catre productia a si mai multe programe.

Spre deosebire de alte argumente, acesta din urma are o abordare mai apropiata de subiect. Se bazeaza pe un obiectiv cit de cit valabil – satisfacerea oamenilor cu programe. Si experienta ne arata ca oamenii vor produce ceva mai mult daca sunt bine platiti pentru asta.

Acest argument are o lacuna:el se bazeaza pe presupunerea ca diferenta este facuta de suma banilor pe care trebuie sa o platim. Se presupune ca „productia de programe” este ceea ce dorim, chiar daca programele au sau nu au proprietari.

Oamenii accepta cu supusenie aceasta presupunere deoarece ea se coordoneaza la experienta noastra cu lucrurile materiale. Luati de exemplu un sandwich: veti putea sa obtineti un sandwich fie pe degeaba fie platind un pret. In acest caz, suma platii dvs. face singura diferenta. Fie ca-l cumparati sau nu, el are acelasi gust, aceeasi valoare nutritiva, si-l puteti minca numai o singura data. Fie ca-l procurati sau nu de la proprietar nu va afecteaza nimic altceva decit suma de bani cu care ramaneti. Toate acestea sunt valabile pentru orice obiect fizic – fie ca are sau nu proprietar aceasta nu afecteaza direct esenta lui, sau ce puteti face cu el dupa ce l-ati procurat.

Dar daca un program are un proprietar, aceasta afecteaza enorm ce esenta sa si ce puteti face cu copia sa daca procurati una. Diferenta nu constituita numai din banii pe care i-ati platit: sistemul proprietarilor de programe ii incurajeaza pe acesti proprietari sa produca ceva – dar nu de ce are societatea adevarata nevoie. Si din aceasta rezulta o poluare etica care ne afecteaza pe noi toti.

De ce are societatea nevoie? Are nevoie de informatie care este total disponibila cetatenilor ei – de exemplu: programe care noi putem sa le citim, adapta si imbunatati, nu numai sa le folosim. Dar de obicei primim o „cutie neagra” pe care nu putem sa o studiem sau sa o modifica.

Societatea are nevoie si de libertate. Cind programul are proprietari, utilizatorii pierd libertatea de a isi controla o parte din vietile lor.

Si mai presus de toate societatea are nevoie a incuraja spiritul cooperarii benevole inter cetatenii sai. Atunci cind proprietarii de programe ne spun ajutind aproapele tau suntem „pirati” ei. de fapt, polueaza spiritul nostru civic.

De aceasta noi spunem ca Free Software se caracterizeza de libertate, nu pret.

Argumentul economic dupa cum se vede este viciat, dar problema economica ramane. Cineva scrie programe din placerea de a scrie sau pentru admiratie si recunoastere; dar daca am dori mai multe programe avem nevoie de fonduri financiare.

Sunt deja mai mult de zece ani, ani in care programatorii Free Software au incercat diverse modalitati, cu succes diferit, de a gasi fonduri. Nu este nevoie ca fiecare sa devina bogat; venitul mediu a unei familii americane in jur de $35 mii, se dovedeste destul de atragator pentru numeroase servicii mai putin atragatoare decit programarea.

Pe parcursul a mai multor ani, pina cind un pemiu mi-a usurat aceasta, cistigam bani din imbunatatirile programelor freesoftware pe care le scrisesem. Fiecare imbunatatire era adaugata la editia standart si astfel devenind disponibila intregului public. Clientii ma plateau ca eu sa lucrez asupra imbunatatirilor pe care ei le doreau decit daca as fi ales singur prioritatile.

Free Sofware Foundation (FSF), fundatie scutita de impozite, care activeaza in domeniul dezvoltarii freesoftware, acumuleaza fonduri vinzind discuri GNU, maiouri, manuale si editii de lux (pe care utilizatorii sunt liberi sa le copie si modifice), cit si din donatii. Ea are acuma o echipa formata din cinci programatori plus inca trei angajati care au grija de corespondenta.

Alti dezvoltatori freesoftware obtin bani din vinzarea serviciilor de suport. Cygnus Support cu aproape 5o de angajati (la data cin a fost scris articolul) isi estima in jur de 15% din angajati se ocupa de dezvoltarea freesoftware – un procentaj binevenit pentru o companie de programe.

Firme ca Intel Motorola, Texas Instruments si Analog Devices si-au unit fortele pentru a finanta dezvoltarea continua a compilatorului liber GNU pentru limbajul C. In acelasi timp compilatorul GNU pentru limbajul Ada este finantat de US Air Force, care considera acest pas drept cel mai economic mod de a obtine un compilator de inalta calitate. (Finantarea Air Force a incetat de ceva timp, compilatorul GNU pentru Ada este dej agat si intretinerea sa este obtinuta din surse comerciale).

Toate aceste exemple sunt mici, miscarea freesoftware este inca mica si tinara. Dar exemplul unui post de radio care este sprijinit de ascultatori arata ca (in SUA) este posibil sa sustii o activitate de anvergura fara ca sa impui pe cineva sa plateasca.

In calitatea ta de utilizator de calculator, acum poti sa-ti dai seama ca folosesti un program proprietar. Daca un prieten te roaga sa-i faci o copie ar fi incorect sa-l refuzi. Cooperarea este mai importanta decit dreptul de autor. Dar o cooperare inchisa si ilegala nu aduce nimic bun societatii. O persoana trebuie sa tinda sa-si traiasca cinstit viata, dechis si cu mindrie; si aceasta inseamn sa zici „Nu” programului proprietar.

Meritati sa fiti in stare sa cooperati liberi si deschisi cu alti care folosesc programe. Meritati sa fiti in stare sa invatati cum lucreaza programul si sa-i invatati pe elevii dvs. Meritati sa fiti instare sa angajati programatorul dvs. preferat ca sa-l repare cind este stricat.

Meritati Free Software!

==========================================================================================

*E ste prima traducerea în limba română a eseului scris de Richard Stallman, un guru în materie de FreeSoftware şi iniţiatorul mişcării GNU. Originalul eseului poate fi găsit aici şi sper ca în curînd să apară şi traducerea română pe pagina gnu.org. Aceasta încă nu este varianta finală a traducerii, este v. 0.5, traducerea va fi corectată pe parcurs, urmînd a fi eliminate eventualele greşeli de exprimare şi sens.